Cum să identifici o persoană care te urmăreşte

Urmărirea în mod obsesiv devine o problemă din ce în ce mai gravă. I se poate întâmpla oricui și e bine să știm cum putem să ieșim dintr-o astfel de situație. Nu de multe ori, persoanele care se dovedesc a fi obsedate vor rămâne la distanță și vor urmări din ”umbră” tot ce face victima.

Dacă crezi că te găseşti în această situație sau vrei să fii precaut/ă, atunci te poți ghida după anumite indicii ce te vor ajuta.

Primul pas este să recunoști faptul că ești urmărit și să ții seama de toate activitățile acestei persoane, de acum încolo. Dacă primești apeluri anonime tot timpul, în care cel care sună închide telefonul, mai mult ca sigur este un pânditor.

Un alt lucru important este să ții seama de micile întâlniri întâmplătoare cu persoane necunoscute sau foști prieteni, iubiți/iubite, care se află în preajma casei tale sau a locului de muncă în mod repetat.

Fii atent/ă la amenințări ascunse asupra ta, familiei, persoanelor apropiate sau chiar a bunurilor tale personale. Urmăritorii au ca obicei să trimită scrisori, e-mail-uri, colete sau diferite mesaje în mod anonim, deci ține seama și de acest fapt.

Aceștia pot alege să facă defaimări la adresa ta, pornind bârfe despre tine în cercul tău social sau postând minciuni pe internet. De asemenea, nu da prea multe informații personale online. Urmăritorii pot adesea să apeleze la furtul de identitate pentru a-ți face rău.

Este bine de știut că există deja cinci tipuri de urmăritori obsesivi, de către psihologii de specialitate. Fiecare tip urmărește o victimă și are un anumit scop. Cele mai multe persoane de acest gen au probleme mentale sau de personalitate. Pentru a te feri cât mai bine de aceste persoane, este bine să le recunoști tipul de urmărire.

1. Urmăritorii ”respinși” sunt de obicei foști iubiți, dar pot fi și prieteni sau rude. Deseori pretind că vor numai împăcare, dar pot să devină violenți.

2. ”Căutătorii de intimitate” sunt îndrăgostiți de victimele sale și caută să intre într-o relație cu ele. Sunt indiferenți față de dezinteresul sau refuzul victimelor și tind să aibă mari probleme mentale.

3. Urmăritorii ”incompetenți” sunt în căutare de o înâlnire romantică, dar nu sunt îndrăgostiți de victimele lor. De obicei au probleme sociale, sunt narcisiști și nu pot să creadă cum cineva nu ar cădea în vrăjile sale.

4. Urmăritorii ”ofensați” hărțuiesc victimele numai cu intenția de a cauza frică și anxietate. Suferă de paranoia și sunt obsedați de oameni ca doctori sau avocați, pentru că ei cred că au fost maltratați de aceste persoane.

5. ”Prădatorii” sunt cei care urmăresc victimele și mai apoi le agresează, de obicei, din punct de vedere sexual. Pot să pândească timp de săptămâni și luni bune și sunt sprijiniți de simțul puterii și al controlului.

Patru din cinci urmăritori obsesivi sunt bărbați, iar 75% din victime sunt femei. Când bărbații sunt victimele, de obicei sunt urmăriți de un bărbat. Femeile urmăresc în egală măsură femei cât și bărbați.

În esență, nu putem să știm niciodată cine poate să facă acest lucru. Urmăritorii și victimele lor pot fi atrase din orice cerc social sau întâmplare din viața lor. Este bine să împărtășești unui prieten sau apropiat dacă crezi că ești în această situație și desigur, să anunți poliția.

Nu-ți fie frică să ceri ajutor și fii atent permanent la toate activitățile urmăritorului.

Astfel vei reuși să ieși din această situație neplăcută sau să o eviți, înainte să fie prea târziu.

Șeila Memetcea

Sursa foto:

visualphotos.com

midnightstouch.deviantart.com